Până în 2005, la ARO s-au fabricat circa 400.000 de automobile, vândute pe toate continentele

In anul 1957, când în contextul acelor ani, pe fondul politicilor, care nu sunt chiar lipsite de coerenţă, ale regimului respectiv, sub cupola Uniunii Sovietice, la Campulung Muscel se dezvoltă o fabricaţie de automobile de teren. S-a început cu IMS 57, s-a continuat cu M 59A, cu M 59B, apoi cu M 461.

Diferenţa imensă, pe care vreau să o scot în evidenţă că, dacă în cei nouă ani, între 1957 şi 1966, automobilele pe ramura care pornea de la GAZ s-au dezvoltat unul câte unul, IMS 57, M 59A, M 59B şi M 461, acum, în 1966, s-a început cu dezvoltarea unei game, gândită de la început ca având cinci modele. Ce demonstrează acest lucru? În primul rând, o pregătire tehnică de excepţie, un studiu de piaţă aprofundat, pentru că România începuse deja în 1965 exportul şi observase că în anii următori, în deceniile următoare, va fi o cerere importantă de automobile de teren.

Progresele tehnice erau imense faţă de modelele dezvoltate pe ramura GAZ. Caroseria oferea mult mai mult confort, habitabilitate ridicată, suprafeţele vitrate erau mult superioare; la nivelul şasiului apărea reductor-distribuitor, care permitea performanţe sporite ale capacităţii de trecere, iar acest binom al suspensiilor, între o suspensie faţă independentă şi suspensie spate rigidă, a fost una dintre cele mai avangardiste soluţii pe care, la vremea respectivă, doar un singur model le mai avea, era vorba de Range Rover.

Evoluţiile de-a lungul timpului au fost de creştere, era perioada clasică de dezvoltare a automobilului de teren. De-a lungul vremurilor, până în 2005, apreciez că s-au fabricat undeva la 400.000 de automobile ARO, care au fost vândute pe toate continentele. A fost un simbol al României.

După 1990, în concasorul tranziţiei, eu am trăit acele vremuri şi ştiu cât s-a luptat, din păcate, de unii singuri am reuşit să prelungim existenţa destul de mult, dar nu să o şi salvăm, lumea s-a schimbat complet şi n-ar sens să ne punem „poalele-n cap” pe tema asta. Viaţa merge înainte.”, şi-a terminat Sergiu Marcu expozeul.