Primul crossover dezvoltat în Europa, în anii ‘80, a fost realizat în România. Era un model neobișnuit, construit dintr-un ARO și un Oltcit, și botezat ARO 16. Era un model 4×4 mai ușor, gândit să fie folosit atât în mediul urban cât și la țară, pe drumurile cu pietriș și pământ.
Cunoscut și sub numele de Dacia Break TT, crossover-ul a apărut ca idee în a doua jumătate a anilor ’80.
Pornind de la o caroserie de Oltcit, cercetătorii de la CESAR au amplasat-o pe un șasiu de ARO 10.4, care avea același ampatament cu al modelului Oltcit, de 2400 mm.
Brațele suspensiei față au fost reproiectate, iar puntea spate rigidă a fost înlocuită cu una independentă, realizată special pentru a îmbunătăți confortul la rulare.
Primul prototip funcțional a fost testat în 1985 chiar de Nicolae Ceaușescu în curtea Sălii Palatului.
Mașina avea un motor de Dacie de 1,4 litri, iar cutia de viteze, sistemul de tracțiune integrală și reductorul erau de ARO 10.
Interesant, mașina dispunea de sateliți blocabili manual la fiecare roată, nu ca la ARO 10 care avea doar pe puntea față.
La capitolul design, s-a umblat la decupajele aripilor pentru a nu restricționa cursa mai lungă a suspensiei peste care s-au montat carenaje din plastic. În față a fost montată o bară care are și rol de scut al motorului, iar pe calandru a fost montată sigla ARO.
Prima și singura mașină făcută a fost gata pentru parada de 23 August din 1989.Aro 16
De ce a rămas doar un prototip
Reacțiile specialiștilor au fost contradictorii, la vremea respectivă. Unii au lăudat mașina, înțelegînd necesitatea dezvoltării unui crossover, alții au respins-o, ca fiind o struțocămilă.
Printre contestatari s-a aflat și Elena Ceaușescu care le-a spulberat inginerilor implicați orice speranță prin afirmația „Măi, Nicule, mașina asta nu-i nici cal, dar nici măgar“.
În consecință, ARO 12 nu a fost produs decât în câteva exemplare, apoi proiectul a fost casat.
Decizia trecerii pe linie moartă a proiectului a fost influențată și de revoluția din 89. În plus, în acea perioada, Aro 24 se vindea ca pâinea caldă, iar liniile de fabricație erau supraaglomerate.
Prototipul a fost salvat și cumpărat de inginerul Marian Bădiță, care l-a folosit ca mașină de zi cu zi timp de 14 ani, până în 2015, timp în care a parcurs peste 150.000 km.
Mașina se află acum la Muzeul Automobilului Românesc din Câmpulung.
Dacă prototipul ar fi ajuns în producția de serie, ar fi fost primul SUV de oraș făcut în Europa. La acea vreme, niciun constructor european nu avea asemenea mașină în gamă.
La nivel internațional, doar japonezii de la Daihatsu sau Subaru propuneau „4×4” mici, citadine.
