Pentru a exporta automobilele ARO a fost necesară alinierea lor la prescripţiunile internaţionale, ca urmare, Octavian Waschievici a studiat standardele şi instrucţiunile internaţionale TUV (germane), MVSS (americane), realizând un studiu comparativ al acestora şi o sinteză. Ele se refereau, în mod special, la frânare, centuri de siguranţă şi fixarea lor, vizibilitatea faţă şi spate, felul luminilor (de iluminare şi semnalizare), aplicându-se, în final, soluţii pentru respectarea acestor instrucţiuni de către maşinile ARO.
ARO 24, al doilea după Range Rover, care folosea suspensia din faţă independentă
După 1966, a început proiectarea unui nou model de autoturism de teren, din aceeaşi clasă, autoturismul ARO-240, primul din seria ce avea să devină mai târziu familia ARO-240, cu 5 modele de bază şi peste 60 de variante constructive. De la început, noul model pornea cu câteva inovaţii importante şi, totodată, îndrăzneţe, pentru perioada în care a fost proiectat. În primul rând, caroseria era complet nouă, asigurând, în afara liniei sale exterioare moderne, un interior mai confortabil, datorat, pe de o parte, noilor scaune ergonomice, de tip turism, iar, pe de altă parte, habitabilităţii superioare, suprafeţelor vitrate mai mari, posibilităţilor sporite de ventilaţie (oferite de geamurile culisante de la uşile din faţă), precum şi a unui sistem de încălzire şi degivrare a parbrizului mai eficient. Tabloul de bord, covoarele, tapiţeria interioară, design-ul corpurilor de iluminat au marcat un evident progres.
Noul model se impunea şi prin următoarele inovaţii constructive: şasiu curb, care a permis coborârea centrului de greutate al automobilului şi, în consecinţă, creşterea stabilităţii; suspensie din faţă independentă, element esenţial în creşterea confortului de călătorie, autoturismul ARO 24 fiind al doilea automobil de teren, după Range Rover, care folosea această soluţie şi care, corelată cu direcţia de trapez divizat, a eliminat fenomenul de destabilizare a roţilor directoare.
Progrese importante, faţă de modelul anterior, au mai fost realizate prin: • cutia de transmisie cu două trepte de demultiplicare, care a dus la lărgirea gamei performanţelor dinamice (scăderea vitezei minime stabile, performanţe superioare de pătrundere în teren); • cutia de viteze cu toate cele patru trepte pentru mers înainte, sincronizate; • antrenarea roţilor din faţă prin transmisii de tip cardan; • sistemul de frânare cu saboţi flotanţi, duplex în faţă şi simplex în spate, cu reglaj automat al jocului; • priză de putere şi şaibă de curea, oferite ca opţionale; • capacitatea rezervorului de benzină de 95 de litri, care, corelată cu consumul substanţial redus, oferea autoturismului o rază de acţiune mărită.
„În anul 1972, când autoturismul ARO se afla în faza de început de fabricaţie, specialiştii firmei Ford-Europa, participând la analiza şi evaluarea automobilului ARO-241, comparativ cu alte cinci tipuri de automobile de teren (Range Rover, Land Rover 88, Land Rover 109, Jeep Willis, Ford-Branco), au clasat autoturismul Range Rover ca fiind cel mai bun vehicul din toate privinţele. ARO-241 a ieşit net pe locul al doilea, în aproape toate privinţele, fiind clasat substanţial superior celorlalte vehicule analizate.”, relata Octavian Waschievici.
Automobilele ARO-24 au fost gândite de la început ca o „familie”, cu două modele de bază: cu două uşi (ARO 240) şi cu patru uşi (ARO 241); din aceste modele au derivat, cu modificări minime, ARO 242 (pick-up), ARO 243 (furgon carosa) şi ARO 244 (station wagon). Partea mecanică şi partea din faţă, comune, au asigurat un grad de unificare cuprins între 70% şi 85%. Automobilele din noua familie prezentau următoarele caracteristici: masa totală 1600 kg; sarcina utilă 750 kg; motor ARO L-25 de 2495 cmc cilindree şi 83 CP/4300 rpm, cu un cuplu de 16,3 daNm/2800 rpm; viteză maximă de 115-120 km/h; panta maximă de 35 grade; consumul de combustibil, la 90 km/h, de 13,8 l/100 km. În anul 1978, prin mărirea ampatamentului de la 2350 mm, la 3200 mm, şi prin unele ranforsări ale şasiului şi ale părţii mecanice, s-a trecut la proiectarea şi asimilarea în fabricaţie, într-un timp record, a autoutilitarei ARO 320, care se monta la Întreprinderea Autobuzul din Bucureşti, pe bază de colecţii „CKD”, livrate de Întreprinderea din Câmpulung.
