M461 care a traversat Africa, a dispărut misterios – ARO 4×4

M461 care a traversat Africa, a dispărut misterios

Până la Revoluţie, IMS-ul, care a parcurs peste 18.000 de kilometri pe continentul african, s-a aflat la Uzina ARO, după care a dispărut în condiţii neelucidate, nemaiştiindu-se nimic de soarta lui.

Unul dintre profesorii universitari, participanţi la Expediţia Românească Transafricană din 1970-1971, spunea, în cadrul evenimentului „Câmpulungul în amintiri”, organizat de Emil Hagi, că maşina şi remorca, fiind ale lui ARO, au fost înapoiate întreprinderii, care le-a dat în custodia grupului, ca să se folosească de ele pe durata călătoriei. O vreme, M-ul a fost expus, după care s-a pierdut, nu se ştie cum. S-a vehiculat ideea că a fost vândut, în schimbul „colosalei” sume de 14 milioane de lei vechi, unui individ, care l-a folosit la căratul verzei! Continuăm în această ediţie povestea celor opt temerari în Africa, unde au trecut prin momente dificile, în care riscau să piară pe acolo.

Duba şofată de Costică Ludu s-a răsturnat pe marginea drumului

Experienţa trăită de cei opt români în Africa a constituit subiectul unor documentare de televiziune. Vizionând, de curând, filmul Expediţiei Româneşti Transafricane, am putea afirma, fără să exagerăm, că materialul concurează producţii minuţios regizate, chiar serialul de aventuri, la modă în urmă cu patru decenii. De pildă, scena traversării cursului de apă de la graniţa dintre Africa Centrală şi Zair a celor două TV-uri şi a M-ului 461 cu un bac improvizat din mai multe pirogi, vâslite de băştinaşi în acelaşi ritm, ca să nu se răstoarne. Alt episod, care le-a dat palpitaţii: avarierea dubei şofate de Constantin Ludu, care a trebuit reparată, pentru ca voiajul să continue. Reamintim că traseul echipajului românesc pe continentul negru a străbătut 12 ţări: Senegal, Mali, Volta Superioară, Niger, Nigeria, Camerun, Ciad, Africa Centrală, Zair, Rwanda, Uganda, Kenya.

Când membrii expediţiei au început să coboare spre Sud, spre Africa Centrală, după ce au parcurs o bună parte a itinerarului, s-au schimbat şi atmosfera, şi peisajul, înlocuit cu pădurile de galerie, care, pe măsură ce înaintau, se uneau şi formau adevărate tuneluri. După ce au părăsit capitala Africii Centrale, s-au îndreptat spre Cascadele Boali. „Erau două maşini. În faţă era ARO, urmat de duba condusă de Constantin Ludu. La un moment dat, a avut o explozie pe dreapta faţă şi maşina a intrat în taluzul drumului. Alţii ne-au ajuns, ne-au anunţat, ne-am întors, i-am depanat, i-am remorcat şi ne-am întors în capitală. După ce am lucrat o zi întreagă la fasonarea maşinii… nu spun că uşa am îndreptat-o urcându-ne pe ea cu cauciucurile de la ARO. Până la urmă, am pus-o pe drum, am revopsit-o şi ne-am putut continua călătoria. A fost unul dintre accidentele, de fapt, i-aş putea spune incidentele de pe drum. Am avut destule în drumul acela greu, de-a lungul Fluviului Senegal, atunci când înaintam cu 80 de kilometri pe zi.”, povestea profesorul Nicolae Coman.

Din capitala Africii Centrale, unul dintre componenţii echipei a fost nevoit să plece la Kinshasa, capitala Republicii Congo, deoarece preşedintele ţării a ţinut să-i cunoască pe membrii expediţiei româneşti. „Am făcut o socoteală şi ne costa mai mult drumul de la Kinshasa şi înapoi decât ne-a costat întreaga expediţie.”, a adăugat profesorul Coman. Atunci, au căzut de acord să-l trimită pe biologul Dragoş Neculce, care, cu acea ocazie, a făcut rost de o serie de vize, pe care românii nu le aveau. Aceştia au plecat din ţară cu două vize şi, până au ajuns în toate statele aflate în program, ele şi-au pierdut valabilitatea.

IMS-ul şi cele două TV-uri au trecut fluviul pe un bac făcut din pirogi legate între ele

În această parte a Africii erau râuri din abundenţă, care puteau fi traversate cu ajutorul bacurilor, mai mult sau mai puţin improvizate. „Unul din drumurile pe care le-am făcut în Africa Centrală a fost pe Râul Lobaye, la întâlnirea primelor triburi de pigmei. Ca să trecem din Africa Centrală în Zair (n.r. actuala Republică Congo), n-am avut altă posibilitate decât o improvizaţie de opt pirogi, legate două câte două, şi maşinile urcate pe ele.”, au povestit profesorii despre istoria grea a conceperii acestui bac improvizat, deoarece localnicii se ofereau fiecare să-i ajute pe români cu piroga proprie. Adică nu acceptau să le pună la un loc şi, în plus, nici nu aveau cu ce le uni. Prima încercare de urcare a vehiculelor pe aşa-zisul bac a dat greş, fiindcă improvizaţia nu era suficient de rezistentă. „Cu ajutorul a două scânduri mai groase oferite de un comerciant portughez, în schimbul cărora i-am tratat fetiţele de febră… bacul a fost încropit, maşinile… urcate, iar traversarea s-a făcut prin vâslirea acestui bac de către băştinaşi.”, a descris dr. Sever Popa o secvenţă parcă dintr-un film.

Apa era la două degete sub marginea pirogilor şi orice mişcare necontrolată sau nearmonizată putea răsturna bacul. Echipa de vâslaşi era condusă de un şef, care le pusese la magnetofon un cântec, pentru a ţine ritmul. Atunci, au traversat, de fapt, cinci maşini: trei ale românilor, plus remorca, plus o maşină englezească şi una franţuzească. O familie de matematicieni englezi şi un chitarist, care a susţinut un concert şi la Cluj, s-au lipit de români şi au mers câteva săptămâni împreună pe drumurile ecuatoriale.

SURSA

About Aro News