Stiri si informatii
Chiar daca ARO era o emblemă pentru România, guvernanţii habar nu aveau ce maşini se fabricau la Câmpulung
Chiar dacă, de-a lungul mandatului 1996-2000, mai mulţi parlamentari de Argeş, printre care Barbu Piţigoi, Gheorghe Marin, Nicolae Văcăroiu, au făcut interpelări pentru sprijinirea întreprinderii ARO, s-a dovedit că toate acestea au fost doar simple hârtii uitate prin birouri sau mape oficiale, deoarece, după afirmaţia directorului general Aurelian Nicolae, guvernanţii habar nu aveau de tipurile de maşini de teren fabricate la Câmpulung.
De nenumărate ori, acesta a fost pentru a cere sprijin la diverşi miniştri, începând cu ministrul de Finanţe, Decebal Traian Remeş, ministrul Agriculturii, Ioan Mureşan, ministrul Industriilor, Radu Berceanu, şi terminând cu ministrul de Interne, Constantin Dudu Ionescu. Dar, ajuns la birourile acestora, cu toate că a zăbovit ore în şir, nu a putut să le explice problemele de la ARO, deoarece, în tot acest interval de timp, nu a avut decât maximum o jumătate de oră la dispoziţie, pentru că telefoanele nu au încetat să sune, nepermiţând o discuţie de amploare. Toată zbaterea de aproape un an şi jumătate a directorului general pentru ca întreprinderea musceleană să supravieţuiască nu a dat rezultatele scontate, toţi miniştrii contactaţi au făcut doar promisiuni de sprijinire a fabricii, fără a se implica în rezolvarea lor. Dimpotrivă, uzina rămăsese singura plătitoare de TVA, automobilul fiind încadrat la categoria lux, iar ordonanţa Guvernului, prin care plata celor 103 miliarde de lei vechi, cât datora ARO la bugetul statului, se făcea prin livrarea produselor, nu se putea realiza, deoarece, fără a primi bani pe produsul fabricat, întreprinderea intra în incapacitate de a fabrica.
Profitând de un simpozion organizat, în vara anului 2000, la Costineşti, Aurelian Nicolae a ţinut să fie prezent între miniştrii participanţi, pe motiv că, în afara birourilor ministeriale, la o friptură şi la un pahar de vin, se putea discuta altfel cu ei despre problemele lui ARO. La mare, directorul Nicolae nu s-a sfiit să-i ofere premierului Mugur Isărescu o maşină ARO Spartana pentru a se plimba pe litoralul Mării Negre. Fiind şi ziua premierului, invitat la o felie de tort ministerial şi un pahar de şampanie Couvee Imperial, Aurelian Nicolae a reuşit să smulgă şefului Guvernului promisiunea că va sprijini uzina.
Cu toate că premierul nu a avut predispoziţie de a cumpăra un automobil de teren, totuşi, a rămas uimit de maşina (Spartana) cu care s-a plimbat, întrebând nedumerit dacă aceasta se fabrica la ARO. Profitând de această ocazie, protagoniştii plimbărilor în maşini Toyota sau Nissan, miniştrii Decebal Traian Remeş, Constantin Dudu Ionescu, Radu Berceanu şi Ioan Mureşan nu au ezitat să conducă şi un ARO. Să fi fost doar un moft… Până la acea oră, dacă pentru celelalte întreprinderi constructoare de maşini au făcut tot felul de facilităţi, pentru ARO nu au făcut nimic, ba, mai mult, au “reuşit” să o bage, mai mult cu voia decât fără voia lor, la apă.
Miniştrii refuzau cumpărarea maşinilor autohtone, preferând să arunce banii pe autoturisme din import
În plus, ei voiau autoturisme ARO fără să le plătească. Remeş şi Dudu Ionescu i-au interzis directorului uzinei de la Câmpulung să mai intre la ei în ministere
Directorul S.C. ARO S.A. a primit cea mai proastă veste pe care o putea primi o întreprindere care se lupta să iasă din hăţişul economiei de piaţă. Guvernul României, în special ministerele, au anunţat că nu mai cumpărau nicio maşină de teren, iar uzina trebuia să dea acestor ministere autoturisme ARO, în contul datoriei pe care o avea către instituţiile amintite. Vis-a-vis de cele aflate, directorul Aurelian Nicolae, într-o stare destul de agitată, ne-a declarat, la acel moment, că: „Guvernul vrea să cumpere maşini din afară, pe bani, şi noi suntem obligaţi să le dăm maşini pe degeaba. Acesta este ajutorul pe care ni-l dă. La ora actuală (n.r. vara-toamna anului 2000), nu s-a făcut nicio comandă din structura de buget pentru nicio maşină, deşi au fost promisiuni de peste tot. Francezii şi italienii, care lucrează în structurile bugetare, circulă cu maşini interne, iar noi (Guvernul) nu suntem în stare să mergem cu maşini autohtone. Dacă dăm maşini în contul datoriei, suntem nevoiţi să blocăm procesul de fabricaţie. Nu este normal ca străinii, în special cei din America Latină, să plătească în avans 50% pentru comanda de autoturisme ce va fi livrată în aceste ţări, iar guvernanţii să cumpere maşini din afară.” El era decis să meargă la Guvern pentru a protesta faţă de hotărârea luată de guvernanţi.
Directorul de la ARO avea interdicţie la Interne şi Finanţe
Insistenţa cu care Nicolae s-a zbătut pentru ca bugetarii să cumpere autoturisme ARO i-a supărat pe doi miniştri. Constantin Dudu Ionescu, de la Interne, şi Decebal Traian Remeş, de la Finanţe, nu i-au mai permis directorului uzinei muscelene să mai intre în ministerele conduse de ei. Singurul la care Aurelian Nicolae mai putea apela – greu, însă – era primul ministru, Mugur Isărescu.
O lungă perioadă de timp, Aurelian Nicolae a solicitat, ajutat şi de alţi directori şi de sindicalişti, ca Ministerul de Interne să achiziţioneze 100 de autoturisme ARO. Documentaţia necesară a trecut de Constantin Dudu Ionescu, dar a rămas la Ministerul de Finanţe. Acesta trebuia să garanteze creditul intern, care urma să fie folosit pentru fabricarea celor 100 de autoturisme, dar Decebal Traian Remeş nu a făcut acest lucru. În disperare de cauză, s-a încercat obţinerea unui credit extern, cu toate că se spunea că este imposibil de obţinut, de vină fiind condiţiile impuse de Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Prin B.C.R. s-a reuşit, totuşi, acest lucru, dar mai era nevoie de girul Ministerului de Finanţe.
Ţinând cont şi de pretenţia unor ministere de a primi autoturisme în schimbul datoriilor pe care uzina le avea către acestea, ARO era mai aproape ca oricând de momentul închiderii. Nu s-a primit niciun sprijin de la Guvern, nu existau bani pentru finanţarea producţiei, iar ministerele voiau autoturisme. Din acest motiv, la Câmpulung, exista temerea că data de 28 iulie 2000, data intrării în perioada de remont, însemna o închidere permanentă a uzinei.
Într-un sfârşit, premierul Isărescu a aprobat ca Ministerul de Interne să cumpere ARO de 2 milioane de dolari ARO pentru poliţişti, jandarmi şi pompieri
În urma insistenţelor directorului general Aurelian Nicolae, Guvernul României a emis o hotărâre prin care Ministerul de Interne era abilitat să achiziţioneze autoturisme de teren ARO, în acest scop putând contracta un împrumut de 2.000.000 de dolari. La aproape o săptămână, pe 13 septembrie 2000, o delegaţie de specialişti din cadrul M.I. a fost prezentă la sediul societăţii comerciale ARO S.A., pentru a stabili specificaţia tehnică a autoturismelor cu care urma să se doteze Ministerul.
Directorii Nicolae şi Minciunescu au intervenit şi la Diaconescu
Solicitările directorului general Aurelian Nicolae, adresate ministerelor, de a cumpăra autoturisme ARO, au fost făcute, practic, de când acesta a fost instalat la conducerea uzinei. În anul 2000, în urma zbaterilor sale, a apărut posibilitatea ca Ministerul de Interne să devină client al lui ARO, iar Constantin Dudu Ionescu a fost convins să întocmească o notă de fundamentare referitoare la cumpărarea a 100 de autoturisme de teren româneşti. Alături de directorul comercial de la C.G.C. ARO, Marius Minciunescu, Aurelian Nicolae a făcut numeroase drumuri la Bucureşti, intervenind chiar şi pe lângă preşedintele PNŢCD şi al Camerei Deputaţilor, Ion Diaconescu. În luna iunie 2000, la Câmpulung Muscel, directorul general de la ARO a obţinut promisiunea ministrului de Interne de a susţine în faţa altor miniştri nota întocmită cu referire la uzina musceleană.
Dar, după cum am precizat mai înainte, au existat probleme la Ministerul de Finanţe, unde Decebal Traian Remeş ezita să aprobe propunerea înaintată de Constantin Dudu Ionescu, pentru că banii necesari achiziţionării autoturismelor trebuiau să provină de la o societate bancară, care să împrumute Ministerul de Interne.
Guvernul a aprobat cu greu hotărârea favorabilă lui ARO
Eforturile conducerii ARO au fost încununate de succes pe 7 septembrie 2000, când, în şedinţa de Guvern, proiectul de hotărâre, prin care se acorda permisiunea Ministerului de Interne de a cumpăra autoturisme ARO, a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi şi aprobat. Acesta prevedea faptul că M.I. putea contracta un credit bancar de 2.000.000 de dolari – credit garantat de Ministerul de Finanţe şi Guvern – pentru a achiziţiona autoturisme de teren fabricate la Câmpulung Muscel. Rămânea doar să se găsească o bancă dispusă să acorde acest împrumut, dar Aurelian Nicolae purtase deja discuţii în acest scop cu conducerea Băncii Comerciale Române. Conform spuselor acestuia, în cel mult două luni, împrumutul devenea operaţional, iar autoturismele cerute de M.I. intrau în fabricaţie.
M.I. cumpăra 200 de autoturisme ARO
Pe 13 septembrie 2000, o delegaţie de 7 persoane din cadrul Ministerului de Interne s-a aflat la S.C. ARO S.A. pentru a stabili specificaţia tehnică a autoturismelor programate să intre în dotarea Poliţiei, Pompierilor, Jandarmeriei, Bazei de Reparaţii a M.I. şi Direcţiei Logistice cu Probleme de Transport din M.I. S-a convenit ca numărul de autoturisme ARO cumpărate de M.I. să fie de 200, dintre acestea 160 urmând să fie echipate cu motoare TDX 28 (Diesel şi benzină), iar 40 cu Toyota. Autoturismele erau restilizate şi adaptate cerinţelor cumpărătorului. Astfel, cele destinate Jandarmeriei erau lipsite de geamurile din spate şi aveau culoarea bleu-jandarm, iar cele ale Poliţiei erau albe.
