Jecmanire ARO pe doua fronturi: La vanzare masinilor si la cumpararea materiilor prime

Directorii ARO au impus vanzarea masinilor prin dealeri, ca sa poata tripla pretul unui vehicul, diferenta ramanand in propriile buzunare. Insa asta nu a fost de ajuns.

Pentru ca ei detineau puterea suprema, cu sustinerea PDSR-ului, partidul la conducere incepand cu 1993, s-au gandit ca mai pot face un jaf: de ce sa cumpere uzina ARO piese, componente, materii prime si subansamble direct de la furnizori, cand le poate cumpara de la un intermediar la preturi duble sau triple? Asa au aparut si firmele de apartament de la care uzina ARO cumpara piesele si materia prima.

Mai exact, un prieten de-al directorului isi facea o firma de vanzare piese auto. El cumpara, de exemplu, motoarele de Brasov cu 25.000 de lei bucata si le vindea, ulterior, uzinei ARO la pretul de 65.000 de lei/bucata. Sau achizitiona pompe de frana de la MEFIN Sinaia cu 1500 de lei bucata si le vindea uzinei cu 2500 de lei/bucata. Contractele erau facute, semnate si aprobate de directorii uzinei cu buna-stiinta.

Un ARO se vindea la inceputul anilor ’90 cu o pierdere de 50.000 lei/exemplar Asadar, uzina ARO si angajatii sai nu vedeau niciun ban in plus, nu se strangeau bani pentru investitii noi sau pentru modernizari si nici pentru calificarea muncitorilor. Ba mai mult, in anii ’90, un automobil ARO ajungea sa se vanda cu o pierdere de aproximativ 50.000 de lei/exemplar. Adica uzina producea masina la un cost total de 650.000 de lei/bucata si dealerul o lua cu 750.000 de lei. El o vindea cu peste 2 milioane persoanelor fizice. Insa, din cauza ca uzina avea contracte frauduloase cu firmele intermediare de piese si materie prima, masina avea la finalizarea fabricatiei un pret total de 800.000 de lei. Chiar si asa, uzina o vindea cu 750.000 dealerului, pentru un profit maxim, desi avea o pierdere uriasa. Daca inmultim aceste sume cu aproximativ 1000 de exemplare de ARO fabricate lunar, ajungem la sume colosale, disparute in neant.