În anii care au urmat Revoluţiei, din cauza furturilor petrecute în Uzină, ARO a fost prejudiciată cu peste 10 miliarde de lei, o sumă deloc de neglijat la valoarea banilor de acum aproape douăzeci de ani, potrivit unei declaraţii a şefului Poliţiei ARO, inserată de sindicaliştii de la Uzină într-una din sesizările înaintate Curţii de Conturi a României.
În primăvara anului 1998, aceştia trăgeau nădejde că suma ar fi putut fi recuperată dacă Serviciul Control Financiar Intern al SC ARO SA ar fi finalizat dosarele furturilor cu autori cunoscuţi. Dar cum soluţionarea dosarelor respective era tergiversată, unele datând din 1990, aceştia se considerau îndreptăţiţi să împroşte cu acuzaţii la adresa celor cu funcţii de conducere, despre care susţineau că sunt implicaţi în „prăduirea” Uzinei. „Un caz evident de fraudă favorizat de salariaţii cu funcţii de conducere s-a petrecut în 1991, când s-a prejudiciat SC ARO SA cu aproximativ 50 milioane de lei (la valoarea de atunci), ca urmare a vânzării de automobile la preţul de dinainte de majorarea de preţuri.”, reclamau sindicatele Curţii de Conturi, cerând instituţiei să cerceteze faptele unor angajaţi din poziţii-cheie ale fabricii, care au administrat patrimoniul societăţii după 1989 şi care i-au adus însemnate prejudicii. Despre anumite ilegalităţi, care se petreceau sub nasul conducerii, i-a fost atrasă atenţia, încă din 1992, directorului Aurel Nicolescu de către Biroul de Poliţie al ARO. Lumea comenta nemulţumită despre afacerile încheiate în dezinteresul societăţii, în condiţiile în care, la doi ani de la Revoluţie, întreprinderea întâmpina deja dificultăţi financiare.
Directorului i se atrăgea atenţia despre cei care făceau afaceri pe seama Uzinei, în timpul programului de lucru
În vara anului 1992, Biroul de Poliţie pentru SC ARO SA, în virtutea atribuţiunilor şi răspunderii ce-i reveneau, îi trimitea directorului general Aurel Nicolescu o sesizare, motivată – cităm – de „apariţia, dar, mai ales, proliferarea, în ultimul timp, a unor nereguli şi ilegalităţi, din care o parte, aparent, mai puţin importante, însă cu repercusiuni grave pentru situaţia economico-financiară a societăţii comerciale ARO SA, cât şi pentru cea a angajaţilor”. În reclamaţia cu pricina se punctează la început faptul că, deşi mulţi angajaţi s-au privatizat, aceştia continuă să-şi desfăşoare activitatea corect, fără lezarea intereselor societăţii, preocupându-se în timpul liber de rezolvarea problemelor personale. Totodată, se mai precizează că ei nu beneficiază în vreun mod de pe urma funcţiei şi poziţiei deţinute, referire care îi privea pe cei care n-au angajat legături comerciale cu întreprinderea.
Dar printre aceştia erau şi angajaţi care îşi umpleau programul la Uzină cu problemele personale, pentru rezolvarea cărora părăseau nu numai locul de muncă, ci şi fabrica. „Uneori, după program, abuzează şi de mijloacele de transport ale societăţii, aceasta şi din cauză că nu se execută un control corespunzător şi se manifestă o atitudine tolerantă din partea celor responsabili. Unii din rândul celor care se aprovizionează cu autovehicule, piese şi alte bunuri materiale, în mod direct şi prin trafic de influenţă, fac demersuri, care incumbă mult timp – nu numai de ordinul orelor – atât pentru a-şi cumpăra cele voite, cât şi pentru căutarea de clienţi cărora, nu în puţine cazuri, le vând bunurile lângă porţile Uzinei. În aceste condiţii, se înţelege că, dacă este, poate, lipsit de importanţă că fiecare se descurcă în raport de locul de muncă şi rolul său în societate, în schimb, faptul că aceşti oameni mai sunt şi retribuiţi pentru timpul consumat în beneficiul propriu, în loc să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu, reprezintă mai mult decât o încălcare a prevederilor Regulamentului de Ordine Interioară, întrucât, în definitiv, primesc retribuţii necuvenite şi, totodată, aduc o reală perturbare a producţiei, sustrăgându-se de la aceasta prin diverse modalităţi.”, se afirmă în adresa destinată directorului Aurel Nicolescu.
Demersul Biroului de Poliţie pentru SC ARO SA a plecat de la discuţiile iscate între salariaţi ai fabricii şi sesizări generate de o stare de nemulţumire extinsă la nivelul personalului societăţii, pe motiv că aceleaşi urmări puteau fi puse pe seama atitudinii unor şefi nemijlociţi, care învoiau repetat sau tolerau lipsa de la serviciu a unor angajaţi susţinuţi chiar şi pentru excursii în străinătate.
ARO făcea “plăţi de binefacere” pentru patroni din zonă
Un alt aspect adus la cunoştinţa conducerii, despre care este greu de crezut că aceasta nu avea habar: „Tot mai mulţi salariaţi comentează vehement nefavorabil – iar faptele au confirmat – despre aprovizionarea nejustificată de către societatea comercială ARO SA cu produse care nu erau necesare în cantităţi nejustificate ori la preţuri ridicate, deşi erau posibilităţi de procurare la alte preţuri, astfel: • s-a acceptat cumpărarea de bunuri de la societăţi comerciale, pentru care plata s-a efectuat la preţ cu amănuntul, deşi erau posibilităţi de procurare la preţ cu ridicata; • luând în discuţie preţul cu amănuntul, s-a reţinut că, deşi alte firme practică preţuri mai mici, s-a acceptat cumpărarea la preţuri în avantajul numai şi numai al furnizorului; • în acelaşi scop, s-au cumpărat bunuri care nu erau necesare ori în cantităţi exagerate faţă de necesar, ceea ce s-ar fi putut oarecum justifica numai dacă s-ar fi făcut o afacere în interesul unităţii, găsind o ofertă avantajoasă, deci, la un preţ de excepţie, şi dacă nu ar fi existat dificultăţi financiare.”
Ca exemplu în susţinerea acestor afirmaţii bazate pe ceea ce se vehicula în rândul angajaţilor iritaţi de „prăduirea” Uzinei, cei de la Biroul de Poliţie au invocat situaţia în care s-au achiziţionat cantităţi imense de pungi din plastic, la diferite preţuri, disproporţionate, unele mai scumpe decât sacoşele din material de calitate şi cu imprimeuri, de la diverşi furnizori din Câmpulung şi din zonă.
„Dacă societatea comercială ARO SA a efectuat unele plăţi de binefacere pentru alţii, o situaţie dezavantajoasă s-a creat şi în ceea ce priveşte realizarea de venituri băneşti, prin vânzarea de bunuri, care au fost diminuate – evident, în beneficiul cumpărătorilor particulari – ceea ce, dacă nu a determinat, a contribuit la accelerarea mersului spre grave dificultăţi economico-financiare.”, continuă sesizarea înaintată directorului Aurel Nicolescu.
De la Garaj şi Atelierul Probe s-au vândut la preţuri infime roţi ansamblu cu uzură redusă
Ceea ce s-a mai reclamat la timpul respectiv a fost faptul că multe autoturisme au fost valorificate, pe plan tehnic, la preţuri derizorii, asta pentru că nu au fost reevaluate la echivalentul preţului iniţial, „deşi, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 239/1991, acţiunea trebuia încheiată până la 31 martie 1991. Unele autoturisme s-au vândut la un preţ care să acopere doar valoarea roţilor sau nici atât, pentru valoarea motorului, etc.”, este o altă neregulă reclamată.
Şi lista continuă cu alte chestiuni grave: „De la Garaj şi Atelierul Probe s-au vândut la preţuri infime roţi ansamblu cu uzură redusă, grăbindu-se renunţarea la ele. Preţurile s-au stabilit pe baza unui grad ridicat de uzură, uneori, acelaşi şi pentru jenţi, deşi, după câteva luni, acestea nu aveau uzură sau, în niciun caz, în acelaşi procent ca anvelopele.”
Autorii memoriului mai susţin că unitatea a fost „considerabil păgubită” prin vânzarea unor autoturisme şi piese de schimb, după majorarea preţurilor, cu preţuri vechi (facturi anticipate, etc.), însumându-se diferenţe de alte milioane de lei, de care au beneficiat alţii, în paguba societăţii comerciale. „Pe bază de documente de consum, din depozite s-au scos bunuri care trebuia să fie supuse regimului de gestionare şi justificare ca bunuri de inventar şi de a răspunde de ele cei care le-au primit. Spre edificare, amintim despre reperul canistre, îndeosebi, metalice, care, după ridicare de către conducătorii auto sau alţii, nu numai că au fost scăzute sub pretextul că sunt materiale consumabile, dar, la scurt timp, au solicitat alte canistre, care, de asemenea, s-au “consumat”. La fel, uleiul Texaco, care s-a scăzut în parte pe locuri de muncă neadecvate, care nici în trecut nu consumaseră uleiuri superioare (de motor). Oricum, uleiul de motor nici nu trebuia achiziţionat pentru altceva. V-am prezentat doar unele căi şi sisteme, cu exemple, prin care să vă aducem la cunoştinţă – deşi există părerea că se cunosc de către cei responsabili, atâta timp cât sunt cunoscute şi comentate de masa de salariaţi – pentru a vă solicita să dispuneţi măsuri adecvate, în scopul respectării întocmai a prevederilor legale şi de a se apăra şi consolida patrimoniul societăţii.”
Sesizarea se încheie cu recomandarea de a se stopa „orice formă de lezare a patrimoniului şi a intereselor societăţii şi ale salariaţilor şi să se ia măsuri împotriva tuturor celor vinovaţi de afectarea avutului public, printre care şi acei generoşi, care au avut grijă să satisfacă scopurile rapace ale unor privatizaţi.” O altă cerinţă consta în clarificarea situaţiei celor care aveau preocupări extraprofesionale în timpul programului la Uzină, în condiţiile restructurării preconizate la acea vreme, cu atât mai mult cu cât aceştia erau cunoscuţi.
La doi ani de la Revoluţie, atmosfera şi starea de spirit a muncitorilor se degradaseră considerabil. Toate aceste nereguli despre care, aşa cum am arătat la început, se vorbea intens în Uzină – şi nu doar despre cele punctate succint, căci au existat cazuri mult mai consistente de vânzare a bunurilor în detrimentul societăţii şi de administrare defectuoasă a patrimoniului, cu consecinţe serioase – i-au determinat pe unii dintre angajaţi să-şi manifeste nemulţumirea şi chiar să treacă la ameninţări. Lucru de înţeles, de vreme ce începuse să se pună problema adoptării unor „măsuri organizatorice”, restructurări, mai pe înţeles, în urma cărora oamenii ar fi avut de suferit. Această stare de iritare în rândul angajaţilor, care ameninţau cu acte necugetate, l-a determinat, pe 22 iunie 1992, pe şeful Poliţiei ARO să ceară conducerii Uzinei preîntâmpinarea unei „reacţii nedorite, consecinţe a decăderii economice, din cauze din interior, dar şi a nemulţumirii pe care, ca urmare a multiplelor şi gravelor nereguli comise, o apreciem ca justificată.”
