Din cele 25 de ARO pornite într-o caravană OFF-ROAD doar una n-a ajuns la destinaţie

Un portughez cumpărase maşini, cu care organiza, la sfârşit de săptămână, raiduri montane pentru iubitorii de off-road.

Când vorbeşte despre ARO şi uzină, lui Ion Bulacu i se derulează în amintire, asemenea scenelor unui film, experienţe memorabile trăite, unele plăcute, altele mai puţin plăcute. Şi primele, şi ultimele fac parte din viaţa şi cariera sa de peste 46 de ani, însă pentru cei care se apleacă asupra acestor rânduri am ales să prezentăm câteva întâmplări de demult, din care specialistul muscelean a ieşit cu bine, graţie optimismului şi stăpânirii de sine cu care a fost înzestrat. Altul, mai slab din fire, ar fi cedat în momentele tensionate în care i-a fost dat să se afle interlocutorul nostru, la sute de kilometri distanţă de casă, printre străini, a căror limbă n-o cunoştea. N-a fost cazul lui Ion Bulacu, de la care am aflat câteva dintre păţaniile prin care a trecut în timpul drumurilor făcute între România şi Portugalia şi pe care, astăzi, le povesteşte cu zâmbetul pe buze.

În România nu i s-a permis să intre în vamă, fiindcă îi expirase paşaportul

Ion Bulacu a făcut drumul Câmpulung – Lisabona – Setubal şi înapoi de nouă ori. Din prima deplasare în interes de serviciu, întreprinsă în 1985, s-a întors, după un an şi trei luni, cu maşina de service. „Începuse să-mi piardă lichid de frână, la pompa de frână. Nu aveam piese de schimb pe acolo şi, atunci, am plecat aşa. Am luat lichid de frână cu mine şi am tot pus, până am ajuns la vamă. Aici, mi s-a terminat lichidul de frână şi, de la Arad, până acasă, am venit numai cu frâna de mână.”, ne-a povestit acesta una dintre peripeţiile trăite în timpul călătoriilor făcute pe ruta România – Portugalia.

Până ajungea acasă, străbătea, vorba aceea, zece vămi. Unii îi permiteau să treacă uşor, alţii, la vederea paşaportului, din care reieşea naţionalitatea călătorului, exclamau: „România! Ceauşescu!” În schimb, când a ajuns în vamă, în România, a stat o jumătate de zi, până a primit permisiunea să intre în ţară. Altădată, a aşteptat o jumătate de zi, până i s-a dat drumul în vamă, fiindcă îi expirase paşaportul. Atunci, Ion Bulacu a dat mai multe telex-uri, fiindcă fax nu exista pe vremea aceea, ca să i se rezolve problema cu paşaportul, căci, altfel, nu era lăsat să intre în ţară. „Cum, vin acasă şi nu mă lăsaţi să ajung acasă? Ce fac, mă întorc?”, erau întrebările care îl frământau pe tehnician, pus în imposibilitatea de a-şi continua drumul către casă. „Nu oboseam, de la marginea Geografiei, până la noi, la vamă, cum oboseam din acest punct până acasă. În afară, cum intrai pe autostradă, te duceai ca ghiuleaua! În Italia, spre exemplu, chior să fii şi nu te încurci! Sunt nişte panouri de semnalizare pe autostradă cât peretele! În Italia se circulă nemaipomenit de bine.”, a continuat relatarea acestuia.

În Austria, a rămas pe dinafara maşinii încuiate, cu motorul pornit

O altă întâmplare datează din anul 1992, când a pornit din Portugalia spre România. „Am venit din Italia, pe la Udine, Travisio, spre Viena, prin Alpii austrieci, în luna decembrie.”, a început povestirea episodului, pe care nu l-a dat uitării nici până în zilele noastre. Cum plecarea a fost din scurt, nu s-a îmbrăcat de iarnă, ci a luat pe el o vestă – nici măcar un pulover – şi o geacă de toamnă. Când mai avea aproximativ 80 de kilometri până la Viena, şi-a zis să se oprească şi să înnopteze la un motel. Fiind vineri seară, cam târziu pentru o rezervare, n-a găsit cameră liberă la primul la care a încercat să facă popas. S-a oprit la altul, unde a fost „taxat” cu 20 de şilingi, adică doi dolari, numai pentru o cafea. O noapte de cazare costa 60 de dolari, aşa că varianta cu cel de-al doilea local ieşea din calcul. Aici s-a înţeles cu angajaţii mai mult în italiană şi prin semne, pentru că germană nu ştia deloc. S-a întors la maşină, unde avea o pătură şi sandvişuri pregătite la plecare. A mâncat şi a culcat scaunul, ca să se odihnească. Dimineaţa, la cinci, când s-a trezit, a pornit motorul, ca să se facă un pic de cald în maşină, a dat drumul la aerotermă şi a ieşit, în căutarea unei toalete. „Acolo erau o staţie de benzină, motel, parcare. Am coborât şi am închis uşa. Mi-am zis: motorul îl las să meargă. Şi am rămas pe afară, cu maşina încuiată şi cu motorul mergând! Era zăpada de o jumătate de metru. „Nu mi-au fost de ajuns belelele pe care le-am avut? Ce fac eu acum?”, vorbeam singur prin parcarea aia. I-am dat cu călcâiul pantofului în butonul acela la uşă… nimic, începuse să-mi fie frig, căci n-aveam decât o geacă şi o vestă pe mine.”, a continuat relatarea incidentului din Austria.

Tehnicianul şi-a propus să caute în parcare o bucată de ţeavă, pe care s-o bage pe după butonul acela, îl strâmba şi, astfel, descuia uşa. Scena, care i-a cam dat fiori reci, şi la propriu, şi la figurat, avea şi accente comice, întrucât musceleanul realiza cum părea privit din afară: cine îl vedea căutând prin parcare cine ştie ce-şi imagina că face! A mers la staţia de benzină şi i-a explicat angajatului, mai mult în italiană, ce i s-a întâmplat. „Când a înţeles el ce am păţit, a început: ha, ha, ha! Râdea cu gura până la urechi. În staţia de benzină, unde găseşti tot felul de scule, am văzut o cheie în cruce, pe care i-am cerut-o. Am strâmbat butonul cu ea, după care am oprit maşina. I-am dus cheia înapoi şi am plecat.”, ne-a relatat Ion Bulacu.

Şi asta n-a fost tot, pentru că emoţiile au continuat în momentul în care a fost nevoit să schimbe nişte bani, ca să alimenteze cu combustibil. Când a intrat în Austria, a dat la casa de schimb valutar 100 de franci, a primit 50 de franci rest, iar diferenţa a fost în şilingi. Întrucât epuizase banii convertiţi la intrarea în ţară şi avea nevoie să bage benzină, la staţia în care se afla a vrut să schimbe în moneda austriacă încă 50 de franci. Banii primiţi ca rest la primul punct valutar i-a dat angajatei la staţia de benzină. Însă, femeia a refuzat, pe motiv că bancnota era falsă. „Cum să fie falsă?”, s-a mirat câmpulungeanul, care a plecat, fără să mai stea la discuţii. S-a oprit în altă parte, unde i s-au schimbat banii fără probleme.

„Am ajuns în Ungaria, după-amiază, pe la patru… ploua şi mi se făcuse un somn…”, ne povestea Ion Bulacu a cărui teamă era că adoarme la volan. Prin urmare, s-a hotărât să tragă la primul hotel care îi ieşea în cale. Nu după mulţi kilometri, a găsit un hotel şi s-a oprit. Cu angajatul de la recepţie s-a înţeles, la fel ca în Austria, prin semne şi cu 1.500 de forinţi şi-a rezervat o cameră. A pus de-o parte geanta de umăr, şi-a scos pantofii, s-a aşezat în pat şi a adormit numaidecât. Dimineaţa, ploaia încetase, în schimb, se pusese un vânt, moment în care s-a gândit ce patinoar trebuie să se fi format pe şosea. Spre norocul lui, carosabilul n-a îngheţat. A mai rămas o zi, după care a pornit la drum, spre casă.

Un portughez a cumpărat 25 de maşini cu care organiza caravane off-road

Unul dintre episoadele activităţii desfăşurate în Portugalia este legat de participarea la un eveniment auto, pe durata căruia au fost testate calităţile autoturismului fabricat la Câmpulung, în prezenţa presei. Timpul scurt scurs între sosirea ARO-urilor şi angrenarea lor în manifestarea automobilistică nu l-a scutit de palpitaţii pe câmpulungean, implicat în acţiune. Într-o miercuri seara, au ajuns în Portugalia ultimele maşini care trebuia livrate, trei sau patru TIR-uri cu maşini, iar sâmbătă, la finele aceleiaşi săptămâni, era stabilită o caravană, la care fuseseră invitaţi să asiste şi jurnalişti de la televiziunile şi ziarele de acolo. „Le-am dat jos de pe trailer, miercuri noaptea – joi, iar, joi noaptea şi vineri noaptea, am stat şi am pus pe maşini abţibilduri şi ce mai trebuia.”, ne povestea Ion Bulacu despre pregătirile care au precedat evenimentul. Cei interesaţi să ia parte la o aventură cu autoturismul 4×4 fabricat în România au plecat în această caravană, pentru care a fost stabilit un traseu anevoios, pe tot felul de coclauri şi viroage. „Eu eram în ultima maşină, cu asistenţa.”, ne spunea musceleanul, care n-a uitat nici până astăzi câte griji şi-a făcut din pricina raidului întreprins cu autovehiculele abia coborâte de pe trailer. „Una singură n-a ajuns înapoi, ci a rămas pe drum. Am lăsat-o în localitatea Marinha Grande, într-o staţie de benzină. Printr-o pădure, a intrat pe sub mască, pe sub radiator, un ciot de lemn şi a lovit fulia de la pompa de servodirecţie. I-a rupt axul şi n-a mai avut servodirecţie. Mergea direcţia foarte greu, pierdea şi ulei de la pompă şi, din cauza aceasta, a rămas pe drum. În rest, toate celelalte 24 de maşini au venit înapoi.”, ne povestea Ion Bulacu.

Ca o paranteză, un portughez a cumpărat 25 de maşini, doar ca să organizeze astfel de călătorii cu ARO pentru împătimiţii de off-road cu 4×4 românesc. Doritorii se înscriau, plăteau o taxă, ghidul le stabilea traseul, se urcau în maşini şi plecau la plimbare, sâmbăta şi duminica. Ion Bulacu a plecat în excursia respectivă cu întreprinzătorul care a cumpărat autoturismele ARO. Participanţii aveau puncte de oprire stabilite de ghid şi, când caravana ajungea la popasul cu pricina, apărea şi reclamaţia: „Nu mi se sting farurile.” Care era problema? Se montau alternatoare de 700 W şi trebuia să se pună relee de protecţie a farurilor, ca să nu se ardă întrerupătorul de semnalizare şi lumini. Şi se întâmpla să mai rămână câte un releu de protecţie cuplat. Cum a rezolvat pe loc Ion Bulacu acest inconvenient: a ridicat capota şi i-a dat un bobârnac şi, aşa, s-au stins luminile. „Ce i-ai făcut, domnule, de s-au stins luminile?”, se mira proprietarul maşinilor.

Alte defecţiuni ivite în timpul călătoriei au fost minore: uneia i-a sărit o pârghie la un ştergător de parbriz. „L-am pus la loc. N-am mai avut o siguranţă şi, atunci, i-am pus o sârmuliţă, ca să nu sară iar. La una mi-a curs valvolină din puntea din spate. La butucul din spate are un simering, ca să nu iasă uleiul de transmisie prin butuc afară, şi la aceasta ieşise un pic, a curs la simeringul acela. Plus maşina cu pompa de servodirecţie, în rest, toate celelalte autoturisme au mers bine.”, a continuat relatarea fostului tehnician al uzinei. Cu toate acestea, alte autoturisme nu s-au mai importat.

După câteva teste făcute de o revistă din Portugalia, maşina a ajuns la tehnician blocată

În afară de acest tip, care a cumpărat maşini pentru o afacere, până la urmă, căci scotea nişte bani pe seama lor, alţii le luau, pur şi simplu, pentru plimbări pe munte, pentru că nu se îndurau de automobilul cel bun, ori un Land Rover, ori un Mitsubishi, ca să-l bage pe traseu accidentat. „Când venea cu ea la revizie, îmi povestea unul: pe unde am fost cu maşina, a fost extraordinară, e nemaipomenită, dar e urâtă rău!”

Ion Bulacu ne-a arătat o fotografie realizată cu ARO care a apărut într-o revistă auto din Portugalia, după nişte teste efectuate, la fel, pe teren greu accesibil. Ca dovadă, urmele de noroi de la un capăt la celălalt al maşinii. Când a văzut-o, câmpulungeanul s-a uitat lung la ea, dar, într-un final, a rezolvat-o. „Cu maşina asta au venit blocată complet. După ce au umblat cu ea printr-o zonă noroioasă, n-au spălat-o imediat după ce au terminat testele şi se făcuse nămolul ca betonul… roţile erau blocate… toată era înţepenită, din cauza nămolului! Am băgat-o la spălat, la curăţat, a trebuit să demontăm tot, tamburi, frâne, ca s-o deblocăm.”, a încheiat Ion Bulacu. Relaţia cu Portugalia a încetat în 1999. După Ion Bulacu, reîntors în ţară, din cea de-a patra deplasare în interes de serviciu, a fost trimis de la uzină, în locul lui, Vali Butoiu. Dar, dacă nu s-au mai importat maşini, după ieşirea din garanţie a celor livrate anterior, ARO şi-a retras omul din Portugalia.

SURSA