În anii ’70, Aro era al patrulea vehicul de teren din lume ca performanță. Masina era ravnita de SUA, Germania, Polonia, China

„Cea mai mare victorie a maşinii de teren româneşti a fost intrarea pe piaţa americană. Daca aţi fi văzut Aro 24 circulând pe şoselele din Statele Unite, unde toată lumea, când se oprea, venea să întrebe de unde provine această maşină, aţi fi avut o mare satisfacţie”, spune Mărţişor Ciobanu, fost director al Uzinei Aro.
Mașina Aro era râvnită pentru că putea urca pe orice teren accidentat. Ajungea în vârf de deal și trecea peste orice dună de nisip. Unde mai pui că pentru americani era și ieftină.

Sub dealul Muscelului, pe locul unde se afla uzina, nimic nu mai amintește, însă, de cele 500.000 de mașini construite piesă cu piesă aici.

Povestea uzinei începe la puțină vreme după retragerea sovieticilor din țară. Nici măcar cei care au gândit construcția colosului industrial nu și-au imaginat faima ce avea să o cunoască brandul Aro.

Aro a fost exportat în peste 100 de țări. Era atât de bun, iar cererea era atât de mare la export, încât uneori autoturismele se vindeau fără roată de rezervă. „Îmi lua și neterminată mașina din uzină”, își amintește Ciobanu.

Câte 2.000 de masini mergeau în fiecare an în Polonia, în Germania Democrată și în Cehoslovacia, iar 50.000 de mii de jeep-uri românești au ajuns în China din 1975 până la Revoluție.

La vânătoare se folosea, că urca cele mai înalte terenuri, de asta îi zicea la mașină Zimbrul Carpaților, că urca foarte mult pe terenurile înalte”, spune și Aurel Butoi, fost muncitor Aro.

Dintr-un brand de succes 100% românesc și o mândrie națională, după ce a fost jefuită, căpușată și privatizată la kilogram, fosta platformă Aro a ajuns astăzi afacere imobiliară.