M461 a scos din noroi marci de renume: Range Rover, Land Rover, Nissan Patrol, Volkswagen, Citroen Mehari şi Schwiz Bugi,

 

Fragment din cartea „O maşină străbate lumea”, autori Ion Chingaru şi Corneliu Filip

“Cea mai bună reclamă la Raliul „Hobby” a avut-o o marcă necunoscută sau prea puţin ştiută până la acea dată. „Hobby” din Stuttgart, revistă de specialitate şi prestigiu, în care erau prezentate autoturismele de teren din lumea întreagă, vine în întâmpinarea spiritului vest-german de meticulozitate şi măsură, chemând la startul unei întreceri de bărbăţie toate cele şase mărci de tracţiune pe patru roţi, care se cumpărau şi se vindeau în Germania Federală. În fruntea „răsfăţaţilor” se afla, fără îndoială, Range Rover, care împânzise drumurile Europei, apoi Land Rover, înfrăţit şi din aceeaşi ţară cu primul, Nissan Patrol, Volkswagen, Citroen Mehari şi Schwiz Bugi, plasat de publicitate la renumele unui produs de excepţie. Vestea preluată de agenţiile de presă şi aşezată în chenarul multor publicaţii îl intrigă şi îl nemulţumeşte pe Albert Bischer. Domnia sa era, de numai câteva luni, importatorul unei maşini puţin cunoscute în lumea automobilelor şi, cu atât mai puţin, în Germania Federală. Dar o văzuse la lucru şi îi era suficient. Cu ocazia primei sale vizite în România, având ca singură destinaţie Fabrica de Automobile de la Câmpulung, fusese „plimbat” cu una dintre ele, spre edificare, pe vârful Mateiaşului, chiar prin cariera de piatră. Uimit de cele văzute, fără să mai întrebe cât costă, hotărâse încă de pe scaunul de pasager: „200 de bucăţi în prima etapă.”.

Deşi, în patru săptămâni, nu vânduse decât 18, era mulţumit. Nu înregistrase nicio reclamaţie calitativă. Ba, mai mult, primise câteva telefoane de mulţumire de la clienţii săi, pentru opţiunea fericită de a introduce o marcă veritabilă pe piaţa vest-germană. Acum, „Hobby” oferea un prilej deosebit de bun confirmării şi încă la timpul oportun, dar tocmai el, care avea nevoie de reclamă, fusese trecut cu vederea. Prestigioasa revistă nici nu amintise măcar de Albert Bischer sau de maşina românească. Puţin mai înaltă decât celelalte şi, poate, prea „rotunjită” pentru linia modei, maşina a stârnit de la început un zâmbet de indulgenţă din partea adversarilor, mai ales că se chema numai M 461 şi venea dintr-o ţară care nu fabricase până atunci automobile de teren. „Protestele” domnului Albert aveau să-i aducă, în final, satisfacţia unui loc de întrecere, obţinând prilejul confruntării directe cu „rechinii tot-terenului”.

Proaspătul importator al „berzelor” româneşti întâlneşte un nou obstacol neprevăzut, care îi clatină curajul şi îi dă senzaţia unui adevărat sabotaj. Mai erau două zile până la ceasul întrecerii şi entuziasmul său se izbeşte de împotrivirea tehnicianului român, care, firesc, nu acceptă nimic fără acordul din ţară. Răspunsul soseşte prompt, după numai trei ore de la neînţelegerea care pusese telexul în mişcare, Tudor Fătuloiu i-a citit personal confirmarea alinierii la start şi urările de mult succes ale celor din ţară. Abia atunci a pornit, cu pas liniştit, către depozitul unde se aflau cele 182 de maşini. Ar fi păşit, poate, mai repede, dar capul îi devenise o moară uriaşă, măcinând o ploaie torenţială de gânduri, de frământări. Ştia că orice autocros are riscurile lui, că orice maşină, în astfel de confruntări, are nevoie de pregătire şi amenajări speciale.

Dar el avea o maşină strandard şi atât. Trebuia să o aleagă din grămadă, aşa cum se vinde la orice client. Nici timp n-ar fi avut să-i facă prea multe. Cât despre ales, ce era să mai aleagă, când le ştia pe toate la fel?! După ce se gândi câteva clipe, a pornit-o pe prima din rândul de lângă poartă, apoi a urcat-o direct pe rampa garajului. „Asta e!” rosti ca pentru sine şi începu să-i regleze aprinderea şi carburaţia din şurubelniţă şi patent, aşa cum făcea cu orice maşină înainte de vânzare. După „zbârnâiala” pe loc şi câteva „ambalări”, începu să-i strângă toate şuruburile, atât cât îşi formase el mâna de experimentat mecanic auto.

ARO M-461 -4X4 KLUB MARTIN OFF ROAD Valča 2016-nadopované ARO M-461 - YouTube

M 461 contra a şase fortăreţe de reclamă pe roţi, şofate de piloţi în costume de piele

Prima probă în afara garajului a făcut-o între firmă şi sediul revistei, unde trebuiau încheiate formalităţile de înscriere la concurs. Ceilalţi le perfectaseră cu o săptămână în urmă, conformându-se invitaţiilor primite. Peter Tomson, patronul publicaţiei şi iniţiatorul întrecerii, i-a primit cu amabilitate distantă, cu toate că fusese alertat cu o zi înainte de importatorul automobilelor româneşti despre vizita reprezentanţilor săi. Tudor Fătuloiu a strâns bărbăteşte mâna domnului Tomson şi i-a zâmbit amical. Acesta i-a solicitat atestatul de pilot pentru probe şi încercări, eliberat de firma producătoare. „A… da, da, numai că eu am toate actele acestea la hotel. Dar staţi! Mai am aici un carneţel de pilot.”, se salvă într-o germană aproximativă, scoţându-şi din portmoneu permisul de conducere. Apoi, şi-a completat formularul cu date despre sine şi despre maşină, încet, tacticos. După numai câteva minute, M 461 devenise a şaptea marcă înscrisă şi recunoscută în concurs, iar Tudor Fătuloiu, cel cu actele „uitate” la hotel, pilot de încercare, a fost acceptat printre concurenţii atestaţi de cele mai renumite fabrici de automobile din lume.

Drumul dintre Stuttgart şi Zurich a fost străbătut în croazieră, cu gândul şi cu sufletul la cei dragi. A doua zi, începea confruntarea. Considerând mai necesară odihna decât recunoaşterea traseului, Fătuloiu a tras direct la hotelul turistic pierdut printre brazi. Trezindu-se înainte de ivirea zorilor, şi-a sorbit cutia cu lapte cumpărată de cu seară şi apoi a coborât cu sfială cele 16 trepte în spirală, îndreptându-se spre poligonul întrecerii. Marcat cu fanioane albastre şi sfori împletite, terenul arăta mizerabil. O fostă carieră de piată, acum părăsită, prelungindu-se spre Nord cu o pădure proaspăt defrişată. Aici era scena pe care avea să se desfăşoare primul act al întrecerii, care ar fi putut să se numească „Drama celor şapte încoronaţi”.

Neîndrăznind să o facă cu maşina, Fătuloiu parcurge traseul pe jos. 2180 de paşi, numără el, toţi prin hârtoape mai mari sau mai mici, prin mlaştini. Copacii doborâţi la întâmplare şi buturugile lăsate în dezordine constituiau pretutindeni o reţea de obstacole, periculoasă, greu de ocolit şi trecut. Adversarii de întrecere şi-au făcut apariţia ceva mai târziu, veniţi toţi în coloană, întrucât recunoaşterea traseului şi antrenamentul fuseseră efectuate de cei şase cu o zi mai înainte, când „intrusul” abia era acceptat ca partener. Maşinile lor, în mers liniştit, păreau adevărate fortăreţe de reclamă pe roţi. Piloţii, în costume de piele, cu tot felul de fermoare, căşti de reclamă şi căşti de protecţie, au fost primiţi cu aplauze, punând în mişcare pâlcurile de spectatori şi, mai ales, de ziarişti.

La contestaţiile lui Range şi Volkswagen, s-a repetat proba câştigată de M 461

În preziua concursului, startul s-a dat contracronometru. În prima probă, sorţii hotărâseră ca românul să plece ultimul. Poate mai bine, poate mai rău! Oricum, hotărârea luată în lipsă îi dădea impresia unei nedreptăţi. A pornit înfierbântat de mânie şi a alergat cu încredere oarbă în maşină. Trecând linia de sosire, a simţit o atmosferă ciudată, încât a uitat să-şi mai privească ceasul. Bănuia că alergase destul de bine, iar despre penalităţi, ele nici măcar nu erau prevăzute în regulament. Oficialii forfotesc pe lângă arbitrii. Între ei, consilierul domnului Albert. Şi el e destul de nervos, se frământă strângând în palma stângă pipa stinsă de mult. Fătuloiu roade şi el o ţigară, subţire şi lungă, încercând să prindă, cât de cât, firul discuţiilor, dar omul cu pipa îi face semn să stea liniştit. Semnalul „atenţiune” îi amuţeşte pe toţi, iar difuzoanele agăţate ici-colo anunţă cu glas răguşit câştigătorul: „Tudor Fătuloiu, cu marca ARO M 461 de fabricaţie românească, locul I, cu 15 secunde avans.”

Toţi aşteptaseră rezultatul cu sufletul la gură şi toţi l-au auzit destul de bine. Dar, cum nimeni nu se aşteptase la una ca asta, la contestaţiile lui Range şi Volkswagen, organizatorii dictează repetarea probei, prelungind traseul cu doi kilometri în tăietura pădurii. Neavând de ales, Fătuloiu îşi trage maşina la start, lângă celelalte, şi nu mai scoate o vorbă. Aşteaptă şi fierbe. Convingerea că nedreptatea îi devenise cel mai mare obstacol şi adversarul numărul 1 îl face să rişte mai mult. La numai 40 de secunde de la start, terenul moale îi fură controlul roţilor şi îl împinge într-un slalom de groază printre copaci. Pista întrecerii este „luminată” de român, care smulge în coborâre şase mesteceni. Bara de protecţie se îndoaie, iar aripa stângă se deformează puţin. Câteva ţipete străpung inima pădurii, dar Fătuloiu revine pe toate roţile şi îşi continuă cursa. Nimeni nu văzuse o minune ca asta. Coborând din maşină, românul nu-şi mai poate descleşta mâna de pe mânerul uşii până când difuzoarele îi anunţă izbânda. „Locul I, cu 9 secunde avans”, apoi precizarea că românul îşi stricase maşina. Cu emoţia victoriei în privire, dar cu teama unui eventual abandon, îşi scoate din trusa de scule un livier şi ciocanul şi, sub privirile curioşilor, îndreaptă bara şi aripa maşinii, pregătindu-se pentru proba următoare. Maşinile au urcat pe un drum lateral într-o poieniţă străjuită de un releu pentru televiziune. Trebuia coborât un plan înclinat natural. Simplu. Numai că panta are 70 de procente, adică un unghi de 42 de grade! Cine coboară primul câştigă. Dar nimeni nu îndrăzneşte nimic. Fătuloiu studiază terenul din vârf, apoi coboară la pas, sigur pe el, îşi calculează şansele reuşitei. Sub privirile tuturor, demontează liniştit prelata maşinii şi urcă din nou pe drumul lăturalnic până la marginea poieniţei, exact de unde trebuia să înceapă coborârea. Când roţile din faţă au început să se mişte, s-a auzit ţipătul domnului Tomson: -Nu, Doamne!

Dar Tudor Fătuloiu, cu pieptul pe volan, se asculta acum numai pe sine. Parcă cineva îl legase de picioare, împingându-l în vid. Cea mai mică apăsare de frână ar fi înseamnat răsturnarea. Aceeaşi soartă i-ar fi dat-o ieşirea din viteză sau o eventuală dezechilibrare din cauza terenului accidentat. După un minut şi jumătate de încleştare pe cumpăna riscului, îşi simţi, în sfârşit, instinctiv, pedalele sub picioare. Planul înclinat fusese coborât, iar Fătuloiu, istovit, îşi lăsă fruntea pe marginea volanului într-un moment de relaxare. Salvarea îşi porneşte sirena şi oamenii se strâng în jurul maşinii, bănuind un stop cardiac. Dar pilotul, ridicându-şi capul, le zâmbeşte fericit. A fost luat cu asat de ziarişti, de curioşi. Au vrut să afle de la el de ce a înlăturat prelata. „Din calcul precis, le-a răspuns senin. În caz de răsturnare, de rostogolire, mai aveam… o şansă! Să fiu proiectat în afară… Altfel mă dădeam şi eu de-a rostogolul ca într-un butoi cu doage din cârpă!” Aşa s-au încheiat primele două probe!

Range Rover-ul este târât la mal, ca un trup fără viaţă. Au urmat celelalte

Următoarele două s-au desfăşurat, a doua zi, în Germania Federală, la izvoarele Dunării. Reclama avea nevoie de senzaţii tari şi spaţiu geografic întins, iar „Hobby” nu-şi dezminţise renumele. În drum spre RFG, încântat de rezultatele de până atunci, reprezentantul domnului Bischer opreşte „barza” câştigătoare la primul service, unde plăteşte 80 de mărci pentru a fi „împestriţată” şi ea, cu inscripţii de reclamă, între care se putea citi de departe ARO România. La garajul noului importator au fost primiţi cu strângeri de mână. Vestea îi încântase pe roţi.

A doua zi, plecarea în proba de căţărare s-a dat fără cronometru, ci numai cu gestul larg al unei mâini îndreptate în direcţia pistei schi-lift, singura cale de urcuş spre cabana din creierul munţilor. Dar cine să aibă curajul? Piloţii se privesc între ei, întrebători. Fătuloiu este singurul care îndrăzneşte să treacă linia de plecare cu maşina ambalată la maxim şi cu botul spre cer. Roţile încep să se învârtească în gol şi parcă pământul încearcă să fugă înainte. Tudorică strânge din dinţi, cu piciorul înlemnit pe pedală. Spectatorii veniţi special sau cei aflaţi la odihnă priveau fascinaţi asaltul temerarului pilot şi al maşinii sale, ca un bidiviu în spume, vibrând de efort. Mulţi dintre ei se găseau pe traseul telefericului. Din cabinele agăţate pe cablu se auzeau îndemnuri răzleţe: -RO-MÂ-NI-A! -RO-MÂ-NI-A!

Ca la zidul curajului, dar cu o viteză de melc, maşina reuşeşte să „îmblânzească” urcuşul şi înaintează, centimetru cu centimetru, răsuflând istovită. Cea mai mare greutate era ocolirea stâlpilor de susţinere pentru cabluri. Orice agitare sau bâlbâială ar fi însemnat un dezastru. Dar trupul său, făcând parcă corp uman cu maşina, învinge imposibilul şi ajunge în pragul cabanei, unde şi sărută maşina plângând. În urechi îi vine un ecou depărtat: -RO-MÂ-NI-A! Întărâtaţi de izbânda românului, care tăiase drum de roată pentru prima oară peste prăpastie, până la cabană, doi piloţi cutează să-i imite performanţa, dar, numai după câţiva metri, revin cu maşinile pe linia de plecare. Pilotul lui Range refuzase de la început o astfel de „nebunie”.

Deşi victorios, Fătuloiu are probleme. Dacă, la urcare, a îndrăznit, „drumul” pe sub teleferic era imposibil de coborât tot pe roţi. Organizatorii, care erau convinşi că nimeni nu poate urca, dar cu atât mai mult să coboare, au fost nevoiţi să defrişeze 18 copaci, făcând pârtie de coborâre pe o pantă mai dulce. Ultima probă de concurs era traversarea poligonului de antrenament al formaţiilor de luptă pe şenile ale armatei franceze dislocate în Germania Federală. Fiecare echipaj îşi putea alege locul pe toată lungimea mlaştinii. Cei şase trăgeau cu coada ochiului către românul care bătea cu pumnul în capota maşinii. O botezase „Lucica”. De la plecare, Schwiz Bugi a luat-o chiar pe urmele lui. La stânga, la numai câţiva metri, Range Rover, apoi Land-ul, apoi celelalte. Încă din start, mlaştina transformase maşinile în bărci de metal. Ca într-o operaţie oarbă, cu greu se mai putea ocoli câte un ochi vâscos sau câte o denivelare vicleană, răscolită de şenilele blindatelor franţuzeşti, retrase de aici cu puţin timp înainte. Pe român nu-l mai interesau celelalte maşini. Ştia că trebuie să ajungă la malul opus. Privea înainte fără să mai vadă nimic. Roţile i se învârtesc în gol uneori, dar, simţindu-i parcă transpiraţia frunţii, se afundă mai adânc şi răzbesc să pună maşina în mişcare. Nămolul îi ajunge la pedale şi, de câteva ori, are senzaţia scufundării. Încă puţin şi încă puţin, iar când roţile lui M 461 reuşesc să atingă celălalt mal, liniştea e ruptă de exclamaţii ce ovaţionau bucuria victoriei. De-abia atunci, a văzut Fătuloiu că mlaştina rămăsese „pătată” de celelalte şase maşini, toate

Domnul Tomson, entuziasmat de cele văzute pe parcursul celor două zile, dorind să sublinieze încă o dată succesul „berzei” româneşti, ocoleşte traseul şi, felicitându-l, propune românului o probă deosebită: remorcarea şi scoaterea şi mlaştină a celor şase adversari. Fătuloiu acceptă. Oricum, el era campionul! N-avea nimic de pierdut. Mai ales că domnul Tomson îi mărturisise că este cea mai bună reclamă pentru marca maşinii şi pentru pilot. Range Rover-ul, cel mai apropiat de sosire, este legat la „cravată” şi Fătuloiu cuplează marşarierul. Maşina huruie sec şi, cu mare efort, îşi afundă cele patru roţi în nămol. Accelerată la maxim… icneşte din toate încheieturile şi cablul de oţel se rupe în două.

Aparatele de fotografiat, deşi aflate la mare distanţă, imortalizează cu setea reclamei acele imagini de mare suspans. Românul se încăpăţânează şi ţine morţiş să dea un spectacol de gală. Prima frânghie de mătase din cele cinci aduse rezistă şi, metru cu metru, Range Rover-ul este târât la mal, ca un trup fără viaţă. Au urmat celelalte. S-au mai rupt şi două frânghii de mătase. Toţi piloţii sunt înnămoliţi până mai sus de genunchi. Conformându-se regulilor, comisia tehnică supune maşinile unui control de specialitate şi constată că „barza” n-ascundea nicio minune. Nu se observase nici măcar faptul că discul de ambreiaj fusese distrus în timpul tractării celorlalte maşini.

Reclama a fost extraordinară, maşina românească fiind considerată „stea absolută în constelaţia autoturismelor de teren”. Dar seara, la Stuttgart, la recepţia oferită, participanţii constatau cu uimire că tocmai campionul, pilotul „stelei absolute”, lipseşte. Şampania s-a băut fără el, în timp ce, pe o rampă a garajului, Fătuloiu îşi schimba liniştit discul de ambreiaj de la maşină. În acelaşi timp, în „Cetatea din Pajiştea Cerbului”, Naghi, cu un telex abia ieşit din maşină în faţă, bătea cu pumnul în biroul său, savurând isprava de la izvoarele Dunării. „Stea absolută…” -Bravo, guşatule!”

SURSA

About Aro News