ARO folosit pentru vânătoarea de Nicolae Ceausescu

ARO a stârnit pasiune printre posesorii acestuia, forţa autoturismului produs la Câmpulung Muscel fiind apreciată de cei care trăiau la poalele muntelui, de armata română, de cei care importau maşina românească şi, nu în ultimul rând, de familia Ceauşescu. La vremea respectivă, până în anii 1985, Întreprinderea de Automobile ARO a construit automobile durabile, bazate pe proiecte bune pentru perioada în care au fost puse în producţia de serie, însă calitatea modelelor româneşti era grav afectată de indisciplina muncitorilor şi de furturile din patrimoniul uzinei.

Aproape fiecare muncitor din Uzina ARO îţi putea oferi, în vremea comunismului, un set motor complet, la un preţ mai mult decât avantajos. Directorii şi membrii de partid îşi fabricau caroserii din tablă mai groasă, din tablă galvanizată sau chiar din inox, fapt care afecta precizia matriţelor şi uzura prematură a liniilor de fabricaţie. Fapt pentru care defectele bordului se rezolvau prin câteva lovituri cu podul palmei, iar grundul nu ajungea întotdeauna pe părţile interioare ale aripilor. Muncitorii şi şefii lor furau tot ce se putea, ei au fost cei care au distrus Uzina, după care acum jelesc. La acest lucru a contribuit şi regimul comunist, care nu a mai dorit să investească în maşina ARO din Muscel. Cu toate acestea, Ceauşescu aprecia autoturismul de teren muscelean şi îl folosea la fiecare ieşire la vânătoare.

Vânătoare de capre negre, urşi sau mistreţi

La vânătorile lui Nicolae Ceauşescu, în zona Muscel, participau mulţi dintre angajaţii Uzinei ARO. În momentul în care se stabileau astfel de acţiuni în zonă, erau angrenaţi atât muncitorii, cât şi specialiştii. În zona Slănic, după Mănăstirea cu acelaşi nume, erau organizate mereu astfel de acţiuni cu familia Ceauşescu.

Unul dintre cei care erau prezenţi la ieşirile la vânătoare ale lui Ceauşescu a fost inginerul Constantin Ghinescu, şeful Secţiei Montaj al Uzinei ARO, care ne povestea: „A venit şeful Securităţii, a făcut inspecţie pe traseu, până a aterizat elicopterul. De la Uzină s-a plecat cu 10 maşini ARO, am aşteptat până au venit cei din delegaţia lui nea Nicu. Preşedintele avea şofer personal, care conducea maşina ARO, şi un aghiotant, nu se lăsa pe mâna oricui. Totul era organizat cu atenţie. Chiar în zona Mănăstiriii s-a făcut goana de urs.

Pentru Ceauşescu se făceau goane duble, una din stânga şi cealaltă din dreapta. După prima goană, am numărat 30-40 de urşi, atât de mulţi se adunaseră. Erau aduse tone de fructe în pădure, prune, mere, pentru a atrage vânatul. Nea Nicu a împuşcat vreo doi mai mari, prietenul său, vreo patru, după care s-a oprit vânătoarea. S-a tras în urşi mai mici şi s-au făcut observaţii.” După fiecare partidă de vânătoare se făceau mese mari, iar, la final, după plecarea echipei lui Ceauşescu, rămâneau angajaţii de la ARO, să se înfrupte cu ce mai rămânea pe mese.

Vizitele lui Ceauşescu la Uzină

Despre întâlnirile angajaţilor de la Uzina ARO cu Nicolae Ceauşescu ne povesteşte şeful Secţiei de Montaj, inginerul Constantin Ghinescu: „Elicopterul ateriza în faţa Uzinei, unde era parcarea. A venit odată, eram şef de Secţie, am dat mâna cu el şi i-am dat raportul. A intrat în Secţia de Montaj şi, în momentul în care mergeam prin secţie, directorul Naghi explica despre maşini. Ceauşescu replica mereu: “Să spună tovarăşul, el este şeful Secţiei, el să ne spună ce este aici!” Avea o boală să încerce uşile maşinilor.

Primele autoturisme ARO, pe care le-am prezentat la o expoziţie în Bucureşti, aveau un buton de deschidere ascuţit pe margine şi nu mergea, era nevoie să dăm cu pumnul. A rămas o oroare pentru nea Nicu, i-a certat pe cei care erau la prezentarea de la Bucureşti. În momentul în care am aflat de vizita lui Ceauşescu la Uzină, i-am pus pe cei mai buni meseriaşi să deschidă uşile de câte 50 de ori, la fiecare maşină, pentru a verifica dacă se deschid uşor. În momentul în care a venit Ceauşescu şi a verificat 7 – 8 maşini şi a observat că se deschid mai bine, a zis: „Bravo, aţi făcut progrese! La Bucureşti nu se deschideau uşile!” După ce a plecat din Secţie, până a ajuns la calea ferată, s-a întors spre mine să-şi ceară scuze, că nu şi-a luat rămas bun. Nu ştiam ce-am mai făcut. Ceauşescu mi-a strâns mâna şi mi-a zis: „La revedere, tovarăşe!”. De fiecare dată, pleca mulţumit de la Uzina ARO, probabil, îi erau prezentate cele mai bune maşini, iar raportul dat de Securitate era unul mulţumitor.

 

SURSA

About Aro News

Leave a Reply